Cea mai mare nefericire a mea constă în faptul că nu găsesc calea
spre libertate. Libertatea sufletului, a minţii şi a spiritului. Să fiu
eu însumi. Să nu îmi mai pese de impresia pe care o fac. Să acţionez
fără să mă tem de judecata altora şi de gândul că aş putea fi respinsă.
Să renunţ la prejudecăţile cu privire la propria-mi persoana. Să îmi
găsesc liniştită locul printre ceilalţi. Ştiu că am o forţă interioară
de neînvins, caut căi prin care încerc s-o fac să iasă la lumină, să se
arate, şi să mă ajute să găsesc acea cale spre libertate.
În adâncul meu ştiu cum sunt. Am fost mereu o fire boemă, fără
inhibiţii, cu simţuri şi o inimă sălbatică. Dar circumstanţele vieţii
mi-au pus spiritul la încercare. Şi m-am încurcat în aţele sorţii. Din
strânsoarea cărora încerc să mă eliberez. Vreau să-mi las spiritul
liber, să trăiască aşa cum vrea şi aşa cum ştie. Şi pentru asta trebuie
să învăţ să mă iubesc mai mult şi să-mi vindec şchiopăturile stimei de
sine.
Vreau să fiu aşa cum sunt, cum zicea titlul unei cărţi pe care intenţionez să o citesc: Imperfectă, liberă şi fericită.
Vă las în dar o melodie care mă duce cu gândul la o vară pierdută in abis…
O seară bună!
O seară bună!